Un weekend in Brasov

Mi-am propus să văd cum își petrec brașovenii și turiștii weekend-ul.

Am pornit din Piața Sfatului unde se desfășura festivalul pescăresc organizat de Doripesco (a.k.a. Delta din Carpați). Festivalul s-a suprapus cu un pelerinaj care a pornit din Schei și s-a oprit la Catedrala Ortodoxă din Piața Sfatului. Se pare că a fost descoperită crucea lui Arsenie Boca, o cruce specială pentru că tot apare și dispare în mod miraculos. între festival și procesiune am ajuns și la Oktoberfest-ul organizat în septembrie pe terenul Liceului Sportiv Brașov.

Preotul care întinde mâna m-a blestemat și mi-a spus că nu o să iasă poză și că o să mi se strice camera în aceeași zi pentru că nu i-am cerut binecuvântarea înainte să îl fotografiez. Am evitat un conflict cu el, deși a încercat să pună mâna pe camera mea și m-am liniștit amintindu-mi că am asigurare. Urmează să contactez asiguratorul că să aflu dacă sunt acoperite și blestemele.

Alte momente demne de menționat:

Parada de coafuri care a extaziat puținii tineri din public (Piața Sfatului)

Multă muzică populară, cu mesaje șovine presărate pe ici colo și îndemnuri la consumul de alcol. (Piața Sfatului)

Formația vocal-instrumentală de renume internațional Rocky 5 (Oktoberfest)

Brașov capitală culturală europeană! Dar nu fără mici, bere și procesiuni religioase!

About the Author:

Related Posts

1 Comments:

  1. Nelle July 29, 2016 Reply

    Thanks for your thsothgu. It’s helped me a lot.

Leave a Comment!

Your email address will not be published. Required fields are marked *